Niciodata nu am avut voluptatea inconstienta sa privesc fantomele trecutului.
Niciodata nu am intors capul, dupa ce paraseam un loc, incheiam o dragoste sau distrugeam o prietenie.
Niciodata nu am avut curajul sa gandesc in absenta inimii.
Dar poate ca toate acestea s-au intamplat, pentru ca mi-a fost teama sa ma cunosc pe mine. Pur si simplu, am ezitat cu o lasitate de nedescris, sa vad ce am lasat in urma , sa vad.. cum am fost eu.
Acum, in momente in care sunt singura, doar eu si cu mine,cand numai am ce sa mai pierd, parca indraznesc a cerceta amanuntit propria-mi persoana.
Sunt... doar eu. Mereu am iubit, am urat si am fost atrasa de aceleasi lucruri. Mereu am fost o naiva irecuperabila si m-am lasat sedusa in cel mai patetic mod. Sufar de o infantilitate incredibila si probabil ca mereu voi fi asa. Am incercat , prostesc, sa-mi construiesc un alt drum grunjos, dar am esuat infailibil.
Tot eu, nu cer prea multe. Ofer totul persoanelor iubite.. si aproape ca nu pretind nimic in schimb.
Dar, sufar ...
Am nevoie de caldura. Sufletul meu este credul, vulnerabil , dar si capabil de o iubire nemarginita.
Isi doreste doar un strop de iubire, pentru a nu ingheta in frigul din abisul sau intunecat. Doar siguranta ca undeva, candva un alt suflet capabil de iubire, se va gandi la el ...
Iata-ma acum, la sfarsitul unei seri, descoperindu-ma pe mine.
Cu siguranta ca maine, voi fi lafel ..
Cu teama ca, incepand de azi... singura am sa fiu .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
De la ei .